• PSD+PNL

Alianţa PNL-PSD a fost cea mai vehiculată variantă. A lăsat de înţeles şi Ion Iliescu, pe blogul său: “PSD şi PNL se află pe poziţii ideologice opuse în multe privinţe. Dar aceasta nu exclude cooperarea posibilă, pe anumite probleme şi în anumite situaţii”.
SURSA: BLOG ION ILIESCU

  • PNL+PD-L

A doua variantă este alianţa PNL-PD-L. Liberalii pun însă o condiţie. “Problema majoră a PNL nu a fost colaborarea cu PD. Am spus-o în nenumărate rânduri, problema a fost incapacitatea unora din liderii PD de a ieşi de sub tutela lui Traian Băsescu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru “Ziua”.

Democrat-liberalii au şi ei pretenţii în cazul acestei alianţe. “Nu putem accepta o guvernare cu Călin Popescu-Tăriceanu. El a trădat electoratul Alianţei D.A., asta nu înseamnă că avem ceva cu PNL. Din contră! Ne-am dori un PNL care să revină la angajamentul pe care noi l-am avut în 2004 faţă de oameni, în ideea de a continua ceea ce ne-am angajat împreună”, a declarat Adriean Videanu pentru “Evenimentul zilei”.

  • PSD+PD-L

Tot pentru guvernare a mai fost vehiculată o soluţie. E drept, mai puţin:
alianţa PSD-PD-L. Mircea Geoană a vorbit de curând despre ea în “Jurnalul naţional”: “În politică e bine să nu spui niciodată că nu se întâmplă. Dar la modul cum ne îndreptăm către o victorie de peste 40%, o majoritate mult mai comodă cu un partid mic pare să fie prima noastră opţiune”.

Adrian Năstase nu exclude nici el alianţa cu PD-L. “Nu pot să resping din start absolut nimic”, a spus Năstase la Realitatea TV. Ieri, preşedintele Traian Băsescu a declarat pentru presa franceză că România va avea un Guvern solid. Aşadar, un guvern minoritar este exclus din start. O variantă deloc de neglijat ar fi şi aceea ca unul dintre partidele care obţine multe procente să facă alianţă cu formaţiuni mai mici, cum ar fi UDMR. Chiar şi aşa, tot va fi greu de format o coaliţie care să aibă majoritate.