Senatorii de azi au tăiat, din porţia bugetară a senatorilor de mâine, 90 de milioane de lei, traduşi în 140 de autoturisme şi 150 de calculatoare.

“Pe dracu! Nu!” – reacţia deputatului Ioan Munteanu, când a fost întrebat dacă există posibilitatea ca bugetul Camerei să fie diminuat

Anunţul a fost făcut, marţi seara, de noul preşedinte al Senatului, Ilie Sârbu. Suma alocată bugetului, potrivit declaraţiei sale, este de 146 milioane RON, faţă de un buget recomandat de MEF, de numai 129,43 milioane RON. Proiectul urmează să fie dezbătut de plen, iar ulterior aprobării, să fie inclus în bugetul de stat.
În ceea ce priveşte instalaţia de purificat aerul din sala de plen - “obiect” care a cam încins spiritele -, în valoare de 250.000 de RON, aceasta urmează să fie achiziţionată anul viitor. Potrivit declaraţiei secretarului general al Senatului, Dan Vasiliu, suma alocată pentru achiziţionarea instalaţiei a fost reportată pentru bugetul pe 2009. “Am transferat banii în bugetul pe 2009, întrucât o Ordonanţă interzicea achiziţionarea aparatelor de aer condiţionat în 2008. Nu văd de ce se face atâta caz pe acest subiect”, a spus Vasiliu.

Bugetul mai prevede achiziţionarea a încă trei microbuze, a căror valoare totală va fi de 600.000 RON, precum şi a 20 de autoturisme cu capacitate cilindrică de până la 2000 cmc, cu un preţ total de 2.000.000 RON. De asemenea, viitorii senatori vor mai beneficia, începând cu 2009, de o aplicaţie integrată de management economic, logistic, resurse umane, în valoare de 800.000 RON.

Senatorii cedează cu o mână, dar iau cu cealaltă

După ce şi-a micşorat bugetul pentru 2009, Senatul a votat ieri, în compensaţie, o propunere legislativă aparţinând deputatului liberal Relu Fenechiu, care stabileşte noul statut al funcţionarului public parlamentar. În esenţă, legea instituie privilegii semnificative pentru cei încadraţi ca funcţionari parlamentari, indiferent de perioada, mai scurtă sau mai lungă, în care-şi exercită mandatul. Senatorii au decis să înfiinţeze funcţia de reprezentant permanent al Senatului şi al Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European. Acesta va primi acelaşi salariu ca oricare alt şef de departament sau director general din Parlament.
Secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai celor două camere, care nu au domiciliul în Bucureşti, vor beneficia de cazare la hotel şi de minimum 4 deplasări dus-întors între Bucureşti şi localitatea în care-şi au domiciliul, cu orice mijloc de transport.
Senatorii, generoşi, nu i-au uitat nici pe funcţionarii care ies la pensie şi au hotărât să le facă viaţa mai uşoară. Astfel, legea adoptată prevede că pensiile de serviciu şi cele de urmaş se actualizează permanent, prin „aplicarea la cuantumul pensiei aflate în plată a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate cu aceeaşi vechime, nivel de salarizare şi funcţie publică”.

Camera nu face reduceri la buget

„Pe dracu! Nu!”, ne-a răspuns, ieri, secretarul Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Ioan Munteanu, întrebat fiind dacă există posibilitatea ca bugetul pe 2009 al acestui for legislativ să fie diminuat, aşa cum s-a întâmplat la Senat. Munteanu a exclus această variantă, precizând că, oricum, plenul nu se va mai întruni în actuala formulă, sarcina adoptării proiectului de buget revenind, astfel, viitorului Legislativ. Spre deosebire de colegii senatori, deputaţii nu numai că nu şi-au redus cu vreun leu bugetul pe 2009, ci, dimpotrivă, l-au majorat cu aproape 50% faţă de cel de anul acesta. Pentru a nu risca să fie sancţionaţi de electorat, ei au avut grijă să amâne adoptarea proiectului, membrii Biroului Permanent considerând că este „mai potrivit” ca viitorul Parlament să decidă asupra sumelor stabilite. Prin urmare, deputaţii şi-au stabilit un buget de nu mai puţin de 395.199.000 de lei, bani din care se vor plăti, pe lângă utilităţi, reparaţii curente, deplasări în străinătate şi tot ceea ce presupune cheltuielile de personal, lucrările de investiţii la parcajul subteran (6.185.000 de lei), construirea unei sere (1.254.000 de lei), dar şi un complex de cazare al parlamentarilor (743.000 de lei). Camera Deputaţilor nu a renunţat nici la achiziţionarea de maşini, cum s-a întâmplat la Senat, rezervând în acest scop 31.387.000 lei, dublu faţă de suma de anul trecut.

Sursa : Gandul.info

 Scrie un comentariu




Nota: Pentru a evita situatiile neplacute, comentariile sunt moderate de catre administrator.


Copyright © 2008 InfoVot designed by Liga Software